Incident rutier petrecut luni dimineața în Capitală! Mai exact, un autoturism şi o motocicletă au fost implicate, luni, într-un accident rutier produs pe Şoseaua Mihai Bravu din Bucureşti. Din primele informații, conducătorul motocicletei, un bărbat de 32 de ani, a fost transportat la spital. Accidentul a avut loc, luni, în jurul orei 9.00, pe Şoseaua Mihai Bravu.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind zero.
Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară sub îndrumarea poliţiştilor rutieri. În continuare, în acest caz se fac cercetări pentru a se stabili în ce condiţii s-a produs accidentul rutier.
”Un autovehicul condus de către un tânăr în vârstă de 26 ani, pe Şos. Mihai Bravu dinspre Piaţa Obor către str. Vatra Luminoasă, ajuns la intersecţia cu Şos. Iancului, din cauze ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de către un bărbat în vârstă de 32 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului moto, care a fost transportat la spital, în vederea acordarii de îngrijiri medicale”, a transmis Brigada Rutieră.